Orice animal are dreptul la respect. Nici un animal nu va fi supus unui rau tratament si nici unor acte de cruzime. Abandonarea unui animal este un act crud si degradant. Orice act implicând omorârea nejustificata a unui animal este o crima împotriva vietii. Omul are datoria de a pune cunostintele sale in serviciul animalelor.

sâmbătă, 23 martie 2013

Iubeşte animalele...

Iubeşte animalele... Dumnezeu le-a dat gândire rudimentară şi bucurie netulburată. Nu le deranja bucuria, nu le hărţui, nu le priva de fericirea lor... Omule, nu te mândri cu superioritatea faţă de animale; ele nu au păcat, dar tu, cu măreţia ta, pângăreşti pământul prin existenţa ta şi îţi laşi urmele prostiei după tine - aceasta, e adevarată pentru aproape fiecare dintre noi!
Dostoievski

marți, 26 februarie 2013

O posibila solutie pentru cateii din Timisoara

TIMISOARA. Executivul Primariei Timisoara lucreaza la un proiect de hotarare prin care sa introduca o ”taxa pe caine”.
Practic, fiecare timisorean care are un patruped ca animal de companie, dar care nu este de rasa, ar urma sa plateasca 100 de lei in fiecare an daca refuza sa sterilizeze cainele. Taxa pe caine nu este privita cu ochi buni de multi timisoreni, care acuza municipalitatea ca vrea doar sa adune bani la bugetul local, nu sa rezolve problema cainilor vagabonzi. Dupa estimarile facute de reprezentantii Primariei, in casele timisorenilor s-ar afla 18.000 de caini. Daca jumatate din ei ar achita aceasta taxa controversata, in doar un an municipalitatea ar incasa peste 10.000.000 de lei.

Controversa taxei pe  caine: ne scapa sau nu de maidanezii din oras? Peste 35.000 de caini in Timisoara! Cum vrea sa scape Primaria de vagabonzi?
Estimarile Primariei arata ca 18.000 de timisoreni ar creste caini in locuinte, iar pe strazi ar misuna aproximativ 6.000 de catei fara stapan. Iubitorii de animale spun insa altceva, ca in casele si apartamentele oamenilor ar fi aproape 20.000 de caini si ca pe strazi s-ar plimba in voie cam 8.000 de patrupede. In total: 35.986 de caini cu si fara stapan in Timisoara!
Dar cum vrea Executivul Primariei Timisoara sa rezolve aceasta problema a maidanezilor? Se lucreaza acum de zor la un proiect de hotarare care sa reglementeze situatia patrupedelor. Practic, se va introduce o ”taxa pe caine fara pedigree si nesterilizat”, de 100 de lei pe an, pentru timisorenii care au in casa metisi si nu vor sa-i sterilizeze si sa-i inregistreze la Primarie. Cu alte cuvinte, administratia orasului nu vrea sa se trezeasca in situatia in care un timisorean milos ia un maidanez acasa, refuza sa-l sterilizeze, iar acesta se inmulteste. La un moment dat, isi va da seama ca nu va putea tine sub acelasi acoperis inca niste pui si va ajunge sa-i abandoneze din nou pe strada.
Oficialii Primariei, dar si reprezentantii mai multor asociatii pentru protectia animalelor considera ca aceasta este singura solutie pentru a reduce inmultirea cainilor de pe strazi: sterilizarea in masa. Alt mod nu exista, considera atat primarul Nicolae Robu, cat si viceprimarul Dan Diaconu, dar si ONG-urile care militeaza pentru drepturile patrupedelor.
Dar si Primaria Timisoara va fi obligata, in urma acestui proiect, sa sterilizeze animalele de pe strazi. Asadar, toti cainii sunt sterilizati, iar daca nu se mai pot inmulti, in cativa ani mor si dispar de pe strazi.
Gestionarea cainilor cu si fara detinator se face prin identificare, sterilizare si returnare catre detinator, respectiv in teritoriu/ habitat”, se arata in proiectul de hotarare facut public de Asociatia PetHope, nu de Primaria Timisoara. Returnarea in teritoriu este explicata simplu: ”procedura de repunere a cainelui, dupa identificare si sterilizare, in teritoriul din care a fost preluat, cu exceptia zonelor centrale si istorice”.
Pe de alta parte insa, directorul societatii Danyflor, cea care se ocupa de serviciul de ecarisaj in Timisoara, spune ca aceasta returnare in teritoriu este ilegala. ”Repunerea in teritoriu deocamdata este ilegala, legea sanitar-veterinara interzice lasarea cainilor liberi pe domeniul public. Legea spune ca lasarea lor fara hrana si adapost este infractiune”, ne-a declarat Ionel Puscas.
Acesta este contrazis insa de iubitorii de animale. “Repunerea in teritoriu este legala si chiar recomandata de Organizatia Mondiala a Sanatatii, cel mai inalt for care are competente pe acest domeniu. Inca din 1981, OMS sustine aceasta reteritorializare dupa sterilizare in tarile care se confrunta cu aceste probleme. E nefezabil sa avem adaposturi pentru toti cainii care sunt pe strazi, nu se poate asa ceva, e o utopie”, ne-a spus Ruxandra Bizera, reprezentant al Asociatiei Pet Hope. Asadar, suntem la mijloc.
Obligatiile proprietarilor de caini
Lasand la o parte acest aspect, proiectul de hotarare mai spune ca ”costurile de deparazitare, tratare, vaccinare antirabica, sterilizare si identificare a animalelor fara detinator vor fi suportate de catre Primarie, in limita bugetului prevazut pe fiecare an in curs”.
Dar ce obligatii au proprietarii de caini? Acestia trebuie ”sa identifice cel putin prin microcipare si sa inregistreze cainii detinuti la un medic veterinar de libera practica si la Primarie, in termen de 60 de zile de la intrarea in vigoare a prezentei hotarari; sa anunte la primarie in termen de 15 zile instrainarea, pierderea sau decesul cainelui; sa detina carnete de sanatate completate corespunzator. Detinatorii de caini fara pedigree au obligatia sterilizarii animalelor cu varsta de peste 6 luni intr-un interval de 8 luni de la data intrarii in vigoare a prezentei hotarari”, prevede proiectul Pet Hope.
Aici apar si amenzi, de care sunt pasibili cei care nu-si inregistreaza animalele de companie la Primarie, cei care nu recurg la microcipare si nu anunta ca si-au pierdut animalul de companie ori ca acesta a murit. Platesc amenzi si cei care nu au carnete de sanatate pentru companionii lor, dar si cei care permit imperecherea animalelor pe care le au cu maidanezii.
Taxa este definita simplu: „detinatorii care nu isi sterilizeaza cainii fara valoare chinologica cu varsta de peste 5 luni, intr-un termen de maxim 12 luni de zile de la adoptarea prezentei, vor plati o taxa anuala pentru fiecare caine nesterilizat/ necastrat pe care il detin, intr-un cuantum de 100 de lei per caine nesterilizat”. Viceprimarul Dan Diaconu spune insa ca formularile folosite de reprezentantii Asociatiei PetHope nu sunt tocmai potrivite si ca proiectul va suferi cateva modificari inainte de a fi supus spre vot consilierilor locali.
Adaposturi in judet?
Daca la nivelul Timisoarei s-ar reglementa situatia, oficialii Primariei poarta discutii cu reprezentantii Consiliului Judetean pentru gasirea unei solutii la nivel de judet.
Motivatia este simpla, nu este nicio alta forma de a gestiona populatia canina, in principal cea de pe domeniul public. Cainii ajung pe strazi in urma abandonului puilor din gospodarii. O alta sursa este efectiv imperecherea dintre caini cu detinatori si caini fara detinatori. Noi ne-am asumat sterilizarea tuturor celor de pe domeniul public pe cheltuiala Primariei, e normal sa nu mai existe nici surse din oras. Asta nu este singura sursa, suntem in discutii cu Consiliul Judetean pentru incercarea unei abordari generale si la nivelul judetului, pentru crearea de adaposturi”, ne-a declarat viceprimarul Dan Diaconu.
O astfel de taxa exista in multe tari, mai marturiseste viceprimarul, exemplificand cu Marea Britanie, Irlanda, Germania, Bulgaria. In plus, si Brasovul a adoptat un asemenea bir.
Aceasta taxa este legata de serviciile pe care municipalitatea trebuie sa le ofere posesorilor de caini, servicii ce se regasesc in canisitele create de municipalitate, in cosurile de gunoi cu pungi care sunt puse pe domeniul public, in curatenia care se face, pentru ca nu tot timpul proprietarul curata dupa animal, se regasesc in banii pe care ii cheltuim pentru functionarea serviciului de ecarisaj”, a mai spus Diaconu.
Costuri destul de mari
Daca este sa vorbim despre costuri, proiectul de hotarare al PetHope spune ca sterilizarea ar urma sa fie suportata de municipalitate in cazul cainilor cu proprietar, vreme de 30 de luni de la intrarea in vigoare a noii hotarari, in functie de buget. ”Ne gandim sa incercam sa le oferim sterilizare gratuita, facem calcule sa acoperim noi costurile, materialele ne costa in jur de 70 de lei per caine. Cu siguranta vom oferi sterilizare gratuita celor care au plafonul de venit sub mediu”, ne-a declarat viceprimarul.
Bugetul e discutabil insa. Iar costurile sterilizarii sunt destul de mari. Pentru un singur caine, Primaria plateste catre Danyflor 70-80 de lei, ne-a marturisit seful firmei care se ocupa de ecarisaj. Cu acesti bani se cumpara doar materialele, mana de lucru fiind gratuita.
Estimarile noastre arata ca sunt cam 18.000 de caini in casele timisorenilor si 6.000 pe domeniul public. Numarul acestora a mai scazut si prin sterilizare si prin prinderea lor si punerea in adaposturi, prin adoptii. Am sterilizat 300 de caini din toamna si pana acum. Probabil ca in trei sau patru ani s-ar rezolva problema, banii veniti din taxa s-ar intoarce tot in servicii destinate posesorilor de caini. Asta este logica unei taxe speciale”, a conchis Diaconu.
Reprezentantii asociatiilor pentru protectia animalelor sunt de parere ca taxa pe caine ar fi un inceput bun.
Sterilizarea cainilor proprii este un inceput pentru ca evitam sa avem proprietari care abandoneaza puii pe strada, care cresc apoi si devin caini vagabonzi. Deci trebuie sa lucram la cauza, iar acest proces este unul de anduranta”, explica Adriana Tudor, presedinte Ecovet Timisoara. Ea considera ca treaba ar merge mult mai bine daca s-ar promova mai bine Registrul Animalelor. Pentru asta ar fi nevoie insa de o buna colaborare cu medicii veterinari din oras.
Niste reguli locale, daca o legislatie nationala nu avem, date de Consiliul Local Timisoara, ar trebui sa stabileasca o convietuire intre noi. Abia apoi putem vorbi de targuri de adoptie a cainilor fara stapani, de sterilizare etc. Pentru ca sunt multe persoane care se infierbanta prea usor. si de o parte, si de cealalta. Adica exista oameni care spun ca ar trebui omorati toti cainii vagabonzi si oameni care ii iau in brate. Nu este ok sa te infierbinti. Sunt doar niste focuri de paie care nu ajuta la nimic. in aceasta cauza spun ca vorbim despre solutii pe termen lung si nu luate peste noapte”, spune Adriana Tudor.
Compania de ecarisaj Danyflor: facem 10 – 15 eutanasii pe luna
Exista un razboi mai vechi intre societatea care are contract cu Primaria Timisoara pentru serviciile de ecarisaj si iubitorii de animale, care acuza inca de ani buni firma Danyflor ca omoara cainii, in loc sa-i ajute. seful Danyflor incearca sa calmeze spiritele. Ionel Puscas dezminte acuzatiile si spune ca ii asteapta pe timisoreni sa viziteze adapostul.
Daca as fi stiut cum se poate rezolva problema, as fi rezolvat-o. Daca nu se va schimba legea care gestioneaza cainii fara stapan sau daca nu se va da o lege clara, nu vom rezolva problema niciodata. Numarul de caini a scazut foarte mult, avem trei echipaje care aduna zilnic animalele din Timisoara, ziua de lucru e plina. Numarul de caini a scazut foarte mult”, ne-a declarat Ionel Puscas.
In ceea ce priveste modul in care sunt tratate patrupedele in adaposturi, seful Danyflor spune ca nu se fac mai mult de 15 eutanasii pe luna, si acestea doar la animalele foarte bolnave. ”La cainii batrani nu s-a bagat nimeni pana acum. Pe cei bolnavi legea ne permite sa ii eutanasiem. Avem o lista cu 45 de boli care sunt considerate incurabile, se vorbeste aiurea, dupa criterii, nu stie nimeni cate eutanasii facem, facem 10 – 15 pe luna”, ne-a marturisit Ionel Puscas.
Danyflor primeste sute de mii de lei pe an din bugetul local pentru serviciul de ecarisaj. Potrivit viceprimarului Dan Diaconu, in 2012, Danyflor a incasat 800.000 de lei de la Primaria Timisoara, in conditiile in care in adaposturile societatii nu intra decat 400 – 450 de caini. In luna februarie a anului 2014 expira contractul incheiat intre Primaria Timisoara si Danyflor. Ionel Puscas spune ca va participa la o noua licitatie si ar fi dispus sa construiasca adaposturi si in judet.
Sursa: http://www.opiniatimisoarei.ro/

joi, 7 iunie 2012

Câinii fără stăpân interesează doar trei candidați la primaria Timisoarei.

TIMIȘOARA. Nu este mulțumită de implicarea candidaților în problema câinilor fără stăpân din oraș. Coaliţia ADA – Apărarea drepturilor animalelor Timişoara a analizat răspunsurile candidaţilor la scrisoarea deschisă în care au fost solicitate soluţii pentru gestionarea eficientă a câinilor fără stăpân din Timişoara.
Dintre cei 12 candidaţi la primărie către care a fost expediată scrisoarea, doar trei au dovedit că înţeleg problema câinilor fără stăpân şi că doresc să contureze un plan de acţiune. Actualul viceprimar, Adrian Orza, unul dintre favoriţii cursei electorale, nu a reacţionat la apelul Coaliţiei, lăsând fără răspuns întrebările privind situaţia câinilor fără stăpân, spun reprezentanții ADA.
Un plan coerent şi unitar, spun cei din ADA, a venit din partea candidatului Nicolae Robu care a evidenţiat importanta educaţiei preşcolare şi şcolare în conştientizarea efectelor abandonului de animale, şi a subliniat necesitatea asigurării de mijloace financiare transparente şi controlate din bugetul municipiului pentru programele de adăpostire şi sterilizare. Acesta a condamnat relele tratamente aplicate animalelor şi are în vedere introducerea de prevederi în legislaţia locală cu privire la sancţiuni drastice aplicate persoanelor care se fac vinovate de comportament abuziv faţă de animale.
Candidatul Gheorghe Noditi ne-a asigurat că strângerea câinilor de pe străzile Timisoarei nu va mai fi privită ca o afacere bănoasă, pentru anumite firme clientelare şi a precizat că a demarat deja un plan de acţiune împreună cu specialişti în domeniu, cadre didactice de la USAMVB şi jurişti cu experienţă.
Un mesaj de solidaritate şi de apreciere a muncii voluntarilor iubitori de animale, a venit şi din partea domnului Ilie Bertea, care şi-a luat angajamentul ca nici un câine nu va fi omorât sub mandatul său, iar gestionarea animalelor fără stăpân va fi făcută în colaborare cu organizaţiile nonguvernamentale, au adăugat reprezentanții ADA.
Coaliţia ADA – Apărarea drepturilor animalelor Timişoara salută iniţiativele celor 3 candidaţi la primărie şi le mulţumeşte public pentru formularea răspunsurilor. Din păcate, aceleaşi cuvinte de laudă nu pot fi adresate celorlalţi candidaţi, care au ignorat mecanismul democratic conform căruia, cel puţin în campanie electorală, candidaţii se arata interesaţi şi vin cu soluţii la problemele cetăţenilor.

duminică, 22 aprilie 2012

Dovezi privind exterminarea violentă a maidanezilor din România, prezentate la Parlamentul European


Foto: Vier Pfoten
Europarlamentarul italian Tiziano Motti, membru al Grupului Partidului Popular European, a prezentat joi, la Strasbourg, documente video conținând imagini necenzurate privind condițiile oribile din adăposturile pentru animalele fără stăpân în unele țări europene, inclusiv din România. Europarlamentarul a mai prezentat dovezi privind cazuri de exterminare prin metode violențe a câinilor fără stăpân, uneori cu aprobarea sau participarea autorităților. Este vorba de cazuri din România, Spania și Ucraina. 

Ucraina, țara gazdă a meciurilor din Campionatul European de Fotbal 2012, are cu această ocazie o mare șansa de a ajunge în atenția întregii lumi, însă a început cu piciorul stâng, arată fundaţia Vier Pfoten. În perspectiva începerii campionatului, autoritățile din această țară au declanșat o „curăţenie generală” violentă, dovezi stând imagini video tragice cu câini uciși prin metode extrem de violente.
 Potrivit lui Tiziano Motti, conținutul materialelor video din țările enumerate pune în discuție, dincolo de lipsă de moralitate a unor astfel de soluții violente, o problemă legală: este vorba despre aplicarea, în statele membre, a articolului 13 din Tratatul de la Lisabona, care statutează faptul că animalele sunt ființe simțitoare. Cu toate acestea, atrage atenția Motti, ONG-urile pentru protecția animalelor obțin în continuare dovezi privind cruzimile aplicare animalelor străzii.  

 „Convenţia Europeană pentru Protecția Animalelor de Companie din 13 noiembrie 1987 a indicat deja faptul că sterilizarea este singura metodă de prevenire a înmulțirii necontrolate a animalelor fără stăpân. Nu toate statele membre ale Consiliului Europei au semnat această convenție, însă Tratatul de la Lisabona a fost semnat și ratificat de toate țările membre, inclusiv România și Spania, unde, cu toate acestea, se continuă exterminările în masă”, a atras atenția europarlamentarul italian.
După difuzarea materialelor video, care vor putea fi accesate și pe Internet, Tiziano Motti a mai spus că numai prin adoptarea unor strategii comunitare de gestionare a populației canine și de promovare a măsurilor de protecție a animalelor se va putea ține situația sub control.

 „Există 120 de milioane de animale fără stăpân în Europa. Acestea au devenit o pradă ușoară pentru laboratoarele care fac țeste în scopuri științifice, grație prevederilor noii Directive 63/2010. Numeroasele semnături strânse în Italia și în alte țări europene în sprijinul animalelor demonstrează că europenii doresc o viață mai bună pentru animale, iar Parlamentul European are obligația de a transmite această dorință, prin aplicarea unor măsuri preventive de sterilizare, pe care toate statele membre vor trebui să le adopte, atât sub presiunea opiniei publice, cât și sub presiunea deschiderii de proceduri de infringement”, a încheiat europarlamentarul Tiziano Motti.  

miercuri, 4 aprilie 2012

Campania “Fii om cu animalele"

Trataţi cu indiferenţă pe aproape tot parcursul anului, câinii fără stăpân din Timişoara au fost astăzi în centrul atenţiei. Timişorenii au arătat că pot fi oameni cu animalele abandonate şi la îndemnul unei asociaţii, care apără drepturile patrupedelor, au adunat de pe stradă câinii comunitari şi i-au dus la cabinetele veterinare. Acolo patrupedele au fost sterilizate gratuit.
Alexandru şi Jessica sunt printre primii timişoreni care au răspuns apelului făcut de cei care au iniţiat campania “Fii om cu animalele”. Tinerii au adunat de pe stradă 4 căţei fără stăpân, i-au pus în cutii şi au venit la cabinetul veterinar, unde patrupedele au fost sterilizate.Medicii veterinari care s-au implicat în proiect spun că timişorenii sunt vinovaţi pentru numărul mare de animale fără stăpân din oraş, pentru că le lipseşte educaţia în această privinţă. De ce ar fi nevoie pentru a se rezolva problema?
Operaţia de sterilizare a unui câine comunitar durează aproape 20 de minute. Costurile intervenţiei variază între 50 şi 130 de lei, iar recuperarea se face într-o zi. Cei care au adus astăzi la sterilizat patrupedele din zona în care locuiesc sau muncesc, nu au plătit însă nimic.
În Timişoara trăiesc aproximativ 10.000 de câini comunitari, iar numărul pisicilor fără stăpân nu este cunoscut.Cei care militează pentru protecţia animalelor fără stăpân spun că sterilizarea este importantă nu numai în cazul câinilor comunitari cât şi în cel al patrupedelor de casă, dacă stăpânii nu au posibilităţile necesare să îngrijească puii.

marți, 3 aprilie 2012

Mickey Rourke s-a îndrăgostit de câinii vagabonzi din București


Mickey Rourke s-a îndrăgostit de câinii vagabonzi din Romania. Actorul face un adăpost de 1,5 mil de euro.
Aflat în România pentru filmările la thrillerul "Dead in Tombstone", Mickey Rourke s-a hotărânt să adopte un câine maidanez din România pe care l-a găsit pe platouri. Actorul american, care este un mare iubitor de animale, a botezat patrupedul Foxy. Mai mult, actorul a anuntat ca vrea să adune un milion şi jumătate de euro pentru construirea unui adăpost. Partea pe care o va investi el, este de 250.000 de dolari.

Rourke a declarat ca a luat aceasta decizie după ce a a fost informat că România este plină de câini fără stăpân. Acest adapost se va numi "The wild dogs of Romania Sanctuary". "Nimeni nu va face niciun ban din această investiţie", a declarat actorul, care a ţinut să adauge: "Voi veni destul de des pe aici".
"Nu sunt aici să mă lupt cu politicienii, ci să salvez câinii. Trebuie să fac ceva care să mă facă demn să respir. Actoria nu face asta.” a declarat Mickey Rourke, 
Actorul a precizat că deja şi-a găsit câţiva parteneri pentru acest demers, aceştia fiind veterinarii Mircea Zeţa şi Simion Corneliu, dar şi David Matinez, un spaniol care lucrează în România.
Partea pe care o va investi el, a spus actorul pentru EVZ, este de 250.000 de dolari.
"O să continui să dau din salariul meu", a afirmat Rourke, care va fi prezent în ţară de câte ori va fi nevoie pentru a ajuta echipa adăpostului, adunată de actor în ultimele două zile.
“Acesta este începutul", a spus Rourke, cu foarte multă încredere în planurile sale. În noul adăpost, de mărimea unui teren de fotbal, vor încăpea mii de câini. Deja este în legătură cu un investitor care îi va da terenul, undeva în sudul Capitalei, cu un preţ foarte bun.
Pasiunea lui pentru câini pleacă din anii în care cariera sa se afla pe butuci şi nu avea la fel de multe oferte ca acum.
"Câinii m-au ajutat mult când treceam printr-o perioadă întunecată a vieţii mele. Am vrut să îmi bag pistolul în gură la un moment dat. M-am uitat la unul dintre câinii mei, el se uita în ochii mei şi îmi dădeam seama la ce se gândeşte: «Dacă mori, cine o să aibă grijă de mine?». Şi am pus pistolul jos", a povestit actorul. Din România, i-a atras atenţia o căţeluşă în mod special. A numit-o Foxy şi vrea să o adopte şi să o ducă în New York cu el.

luni, 27 februarie 2012

Doi timişoreni şi-au transformat casa în adăpost pentru 200 de câini


Un reportaj de Diana MIHAI

Sunt peste 20 de ani de când doi timişoreni cu suflet mare şi-au transformat căminul într-un adăpost pentru câinii străzii. Astăzi sunt bătrâni şi nu mai pot să facă faţă celor peste 200 de maidanezi, pe care îi au în îngrijire. Mulţi dintre câini sunt bolnavi, iar pensile bătrânilor nu sunt suficiente pentru a-i trata. Singura speranţă este ca aceste animale să fie adoptate. 

 Refugiu pentru căţeii abandonaţi
La ieşirea din Timişoara, spre Să­călaz, funcţionează de peste 20 de ani un adăpost privat pentru câinii maida­nezi, “Colţ Alb”. Amplasat pe un teren întins, lângă fosta linie ferată, al cărui drum de acces este inundat de noroaie, în urma zăpezilor căzute în ultima vre­me, adăpostul nu are nevoie de indica­toare pentru a te îndruma spre el. Zeci de câini, mai mici şi mai mari, de rase şi talii diferite, te întâmpină de la câte­va sute de metri de ceea ce ei simt ca fiind casa lor. Şi, contrar aşteptărilor, sunt mereu bucuroşi de vizită.
Împreună cu trei voluntare – Car­men Stănescu, fostă membră “Pet Hope”, Ana-Maria Zamfir, studentă în anul I la Facultatea de Medicină Ve­terinară, şi Lori Smadu, o altă mare iubi­toa­re de ani­male –, am plecat să le fa­cem o vizită acestei mari “familii” de maidanezi de la marginea oraşului.
Dincolo de fosta cale ferată, lumea arată cu totul altfel. O clădire micuţă, ascunsă după garduri de tablă, pare ră­tăcită pe câmpul întins, dincolo de po­dul înalt de beton destinat traficului ru­tier. De cum cobori din maşină, eşti în­conjurat din toate părţile de ghemo­toace de blană. Prietenia şi-o arată în cel mai scurt timp. “Amprente” mai mici sau mai mari sunt marcate cu noroi pe jachetele, pantalonii şi chiar feţele vizi­tatorilor. “La­tră, dar nu muşcă. La noi câinii nu sunt răi, sunt foarte primitori toţi. Simt ei oa­menii care vin cu gân­duri rele”.
Doamna Finareta Oprea, pro­prie­tara adăpostului, ne întâmpină din pra­gul porţii întredeschise, arătând spre patrupedele care o urmează îndeaproa­pe, ascultându-i fiecare indicaţie. Fe­meia are 77 de ani, dar nu vrea să aban­doneze misiunea pe care şi-a asumat-o cu peste 20 de ani în urmă. La fel şi so­ţul său, Ion, cu un an mai în vârstă de­cât ea. Echipată corespunzător, cu ciz­me de cauciuc şi haine “de casă”, bă­trâna îşi croieşte drum printre anima­lele strânse grămadă în jurul ei. “Uite, şi ei sunt curioşi să vadă musafiri”, îmi spune femeia şi îmi indică un loc unde ne putem opri pentru a sta de vorbă. Di­ficilă sarcină… Împreună cu celelalte trei voluntare, încercăm să ne stre­cu­răm printre rândurile de câini care, curioşi foarte, ne adulmecă mâinile şi cizmele deja acoperite de noroiul gros. “Ne pare rău, dar aşa se întâmplă de la zăpadă. Nu e betonat, n-am avut bani”, se scuză doamna Oprea, arătând cu mâna larg înspre curtea adăpostului inundată de bălţi.

Tratamentul primei căţeluşe adoptate, cu banii puşi deoparte pentru o pereche de adidaşi
Din 1990, împreună cu soţul ei, a hotărât să îşi dedice tot timpul salvării câinilor fără stăpân. Au început să adu­ne animalele de pe stradă şi să le ducă la adăpostul amenajat pe terenul lor, de la marginea Timişoarei. Nu le-a fost uşor, au renunţat la multe, dar, spun ei, au câştigat înzecit : recunoştinţa a sute de animale devotate şi admiraţia câtorva oameni. “Am locuit la bloc, dar ne-am mu­tat la casă, pe strada Donici. Au înce­put să arunce unii câini la noi în curte şi aşa am început să avem grijă de ei”.
Îşi aminteşte chiar şi primul caz de care s-au ocupat, cel care a dat star­tul seriei sutelor de câini care au trecut de atunci prin adăpost.“A fost o căţeluşă. Avea hernie, am găsit-o cu burta jupui­tă, o târa după ea. Am luat-o şi am dus-o la doctor. A costat mult tratamentul, soţul meu a renunţat la banii ce îi avea strânşi pentru o pereche de adidaşi, cum era atunci”. Ulterior s-au mutat aici, la marginea oraşului, unde şi câinii se refugiază singuri sau după ce sunt aruncaţi de foştii stăpâni sau de hinghe­rii care vor să mai scape din responsa­bilităţi.“Aveam peste un hectar de teren, o fostă mlaştină. De locul acesta toţi fugeau, dar eu am vândut tot, şi casă, am împrejmuit aici, de mila câinilor. Am făcut tot din două pensii. A mea şi a soţului. Dar acum suntem bătrâni, soţul e bolnav şi cu picioarele. Nu ştim ce altceva să facem, nu vrem să abandonăm câinii şi nici nu vin oa­menii să-i adopte”.
Doamna Oprea tace o vreme, ca să mângâie urechea unei căţeluşe negre, care aşteaptă nemişcată trecerea dege­telor peste creştet. E un metis de Husky superb, dar pedigree-ul unuia dintre părinţi nu a ferit-o de nenorociri. A fost abandonat-o şi e bolnavă. “Are cancer. Am cheltuit cu ea deja 12 milioane (lei vechi – n.r) pentru tratament. Oare se face bine?”, întreabă femeia, fără a aş­tepta un răspuns. Nici căţeluşa nu pare să dea semne că ar şti ce să îi spună.
Cu beteşuguri şi boli mai sunt şi alţi câini. Cele trei voluntare s-au dus  deja să verifice în ce stare mai sunt “pa­cienţii”, dar şi cei câţiva pui fătaţi de curând, aici, la adăpost.
Din banii de pensie, cei doi bătrâni proprietari ai adăpostului au plătit ce au putut pentru tratarea câinilor. La fel şi voluntarii fac eforturi, din banii pro­prii. Multe dintre animale nu au mai pu­tut fi salvate, însă. “De unii dintre câinii care au murit eu am aflat după. Cei doi angajaţi ai noştri şi soţul ştiu că sufăr după ei. Cadavrele le ard sau le îngroa­pă, ca să nu le văd. Ce să facem? Nici puii nu prea rezistă. Iar oamenii, unii ne admiră şi atât, alţii ne fac nebuni şi ne întreabă de ce nu ne ocupăm de co­piii sărmani”. Doamna Oprea tace din nou, oftează şi numără din priviri câinii adunaţi printre paşii noştri, care aşteap­tă tăcuţi o mângâire, două. “Au nevoie de stăpâni, dar timişorenii îi abando­nează. Acum nouă ani, Primăria ne-a rugat să le dăm teren aici pentru «Casa Câinelui», îl folosesc gratis şi pe noi nu ne-au ajutat cu nimic. Pe ei îi mai ajută asociaţii din Germania, să ne ajute şi pe noi, că suntem bătrâni. Eu vreau să îmi garanteze cineva că va rămâne pen­tru animale terenul”, spune bătrâna.

 Câini furaţi din adăpost. Pentru lupte.
O întreb dacă ştie câţi câini are şi dacă fiecare are nume. Sunt peste 200, ne spune. Îi ştie pe toţi şi ei o recunosc, la rându-le, de stăpână. “Ăsta e Pistol. Avea bărbatul meu un pistol şi câinele l-a luat în gură şi s-a urcat pe scaun. Şi aşa i-am pus numele. Ăla e Căruţaşu, pen­tru că se ţine după căruţele ţigani­lor. Aia e Maruska, aia, Selma. Dar mai mult băieţi avem. Am avut unul Băsescu, iar într-o zi a fugit şi soţul striga după el. Când l-a auzit o femeie, a început să îl injure. Eu, acum vreo doi ani, am fost bătută de un om aici, pe câmp, care se legase de mine că de ce dau mâncare la câini”.
Şi cu hrana câinilor cei de la “Colţ Alb” abia fac faţă. Mai primesc pâine învechită de la supermarket, pe care o fierb cu orez, în cazane mari, şi le-o dau să mănânce. “N-au nevoie de astea expirate şi decât să le ardă, mai bine le cer eu pentru câinii noştri. De ar face mai multe magazine la fel, pentru noi…”
În adăpost se întâmplă atâtea fap­te bune, dar şi altele triste. Unii câini mor. Alţii sunt luaţi de oameni rău-voi­tori. Cei de la “Colţ Alb” auavut neca­zuri mari, spune proprietăreasa.“Au venit ţiganii şi au luat câini de aici. Pen­tru lupte i-au luat, nu ca să îi îngrijeas­că. Au fost şi unii de la o asociaţie şi au zis să vindem câini. N-am vrut. N-am făcut niciodată afaceri cu câinii. Dacă îi dau, îi dau gratis, nu pentru bani. Măcar de s-ar da hrană pentru câini, dar ei fac adopţii cu 200 de euro câine­le. Au fost şi ne-au furat din câini şi i-au dat dincolo”.

 Tineri voluntari se implică în adopţia căţeilor de la “Colţ Alb”
O întreb dacă vine vreodată cineva să ceară câini să îi crească. Iubitori de animale din oraş. Face semn că nu prea se întâmplă astfel de cazuri. “Cine să îi ia? Doar străinii ce mai vin pe aici. Dar eu nu vreau să dau câinii la oricine. Mi-e frică să nu vină să îi ia ca să îi folo­seas­că pentru grăsime, că atâtea se în­tâmplă…”. Mărturiseşte însă că i se pa­re greu de crezut o astfel de posibi­li­tate şi că s-ar bucura dacă animalele de la adăpost şi-ar găsi stăpâni buni, iubi­tori, deşi nu ar renunţa la niciunul din­tre câini, chiar dacă nu mai poate face faţă si­tuaţiei. “Nu vreau să rămân fără câini. Cine îmi aduce alţii? Sunt sute pe străzi în oraş, dar cine să mi-i aducă, pentru că eu, maică, nu mai pot să alerg după ei”, mai spune femeia, vrând să cuprin­dă parcă cu privirea toţi câinii din adă­post şi să nu-i mai piardă din ochi.
Pentru că timişorenii nu i-au vrut, unii şi-au găsit cămine tocmai în Germa­nia sau în Olanda, cu ajutorul unor vo­luntari, care vin săptămânal să dea o mâ­nă de ajutor celor de la “Colţ Alb”. Iniţiativa cu voluntarii, momentan un mic grup de circa 20 de timişoreni, la care se adaugă şi alţi câţiva străini – unii studenţi, alţii adulţi cu familii şi chiar bunici – a pornit de la fosta mem­bră a asociaţiei “Pet Hope”, Carmen Stănescu. A vizitat adăpostul în urmă cu două luni şi n-a rezistat situaţiei în care se aflau câinii atunci. Acum speră să reuşească să pună la punct un proiect prin care să faciliteze adopţia animalelor, să le poată găsi acestora stăpâni buni, chiar şi în străinătate.
Practic, adăpostul de la marginea oraşului ar putea fi asemenea unui cen­tru de relocare a câinilor către o viaţă nouă, odată plecaţi unii câini, alţii le vor lua locul până vor fi repuşi pe picioare şi, la rândul lor, vor fi adoptaţi. Mulţi din­tre căţei sunt bolnavi, au nevoie de tra­­tament, iar tratamentele costă. Spaţiul în care se află are nevoie de amenajări specifice, de garduri şi de alei cimen­ta­te, care să uşureze deplasarea în urma ploilor. De asemenea, e nevoie de cuşti, de ţarcuri, de hrană şi de un spaţiu cu­rat. Astfel, liderul grupului de voluntari a lansat un apel pe Facebook pentru a cere sprijin, donaţii cu mâncare şi aju­tor pentru curăţenie şi reparaţii la adă­post. Apelul n-a rămas fără răspuns. S-au primit deja promisiuni de colaborare şi de la iubitori de animale din Germania, Olanda şi Suedia, care vor să ajute “Colţ Alb” cu sponsorizări pentru hrană, dar şi să îi ajute pe voluntari să găsească nişte stăpâni iubitori maidanezilor. “Du­rerea noastră cea mai mare este că trebuie să se înţeleagă că singura so­luţie pentru câinii străzii este adopţia. Este nevoie de ajutor la «Colţ alb», pen­tru că aceşti doi bătrâni nu mai pot să se descurce singuri, iar câinii au nevoie de stăpâni iubitori care să se ocupe de ei”, spune Carmen Stănescu.
Pentru iubitorii animalelor este un calvar faptul că trebuie să trăiască zi de zi şi noapte de noapte cu adevărul atât de dureros : că nu îi pot ajuta pe toţi câinii care bat străzile Timişoarei, singuri, flămânzi, izgoniţi şi bătuţi. Voluntarii se întâlnesc frecvent în şedinţe şi se întreabă ce au reuşit să facă şi ce ar mai putea face pentru animalele străzii. Sunt prea multe, iar ei prea puţini.

sâmbătă, 11 februarie 2012

Caine si pisica in aceeasi casa: razboi?


In general se adevereste faptul ca un caine si o pisica sub acelasi acoperis se inteleg „ca cainele si pisica”! Prin aceasta grea incercare trec de obicei proprietarii de caini care doresc sa adopte o pisica. Iata cateva sfaturi practice pentru a reusi coabitarea cainelui si pisicii!

De ce e atat de greu?

Dificultatea coabitarii cainelui si pisicii consta in caracterele diametral opuse ale celor doua specii animale, dar si in diferentele comportamentale ale acestora, care sunt surse de neintelegeri. Astfel, un caine, ale carui batai din coada exprima bucuria si simpatia, risca sa interpreteze bataia din coada a pisicii ca pe o invitatie la joaca, si sa primeasca in schimb o gheara peste fata (deoarece pisicile isi exprima astfel agasarea si ostilitatea).


Alegerea pisicutei

Pentru a reusi coabitarea celor doua specii, cel mai bine lucrezi asupra pisicii. Un pisoi de varsta cuprinsa intre 3 si 9 saptamani este curios sa descopere lumea inconjuratoare si are deci capacitatea de a se obisnui cu alte specii animale. In schimb, un pisoi mai mare de 3 luni are toate snasele sa-si arate ostilitatea si teama fata de un caine cu care nu este familiarizat.


Cum procedezi?

Ai nevoie de organizare. La sosirea pisicii in casa, tine-o 2-3 zile separata de
caine, pentru a se adapta la noul mediu inconjurator. Aranjeaza-i un colt doar al ei, cu cosulet si litiera, unde cainele nu poate accede.

Fa prezentarile

A reusi coabitarea cainelui si pisicii nu inseamna a lasa cainele in aceeasi camera cu pisica, fara alte precautii. La prima intalnire, tine cainele in lesa si apropie cele doua animale la o distanta care sa le permita sa se observe si sa se miroasa. Daca izbucneste vreun conflict, nu te descuraja, ci organizeaza intalniri mai scurte si mai frecvente. Situatia ar trebui sa se amelioreze in timp.


Profita de instinctul matern

Daca esti proprietarul unei catele, nasterea puilor este o ocazie excelenta pentru a obisnui cainele cu pisica. Catelele au un simt matern extrem de dezvoltat, fiind capabile sa adopte si sa creasca puii altor specii in acelasi timp cu proprii lor catelusi. Un pisoi crescut la sanul catelusei va face parte pentru totdeauna din familia mamei sale adoptive.

joi, 2 februarie 2012

Maidanezii timişeni ajung în Europa


Asociaţia pentru protecţia animalelor Pet Hope transportă câinii şi pisicile fără stăpâni în Germania, Anglia şi Olanda. Timp de doi ani, asociaţia Pet Hope din Timişoara a plasat în Germania peste 400 de căţei şi pisici.
De puţin timp însă, maidanezii din capitala Banatului au început să îi bucure şi pe cei din Anglia şi Olanda, unde au ajuns recent primele transporturi de animale. „Există de doi ani o colaborare fructuoasă între noi şi mai multe organizaţii din Germania. Acum am făcut legături şi în Anglia şi Olanda, unde au ajuns deja primii câini. Luni ne-am întors de la Bremen şi de lângă Hamburg, unde am lăsat 22 de câini şi nouă pisici”, a declarat Raluca Ceauşu, de la Asociaţia Pet Hope. Animalele care ajung în occident sunt alese dintr-o bază de date unde sunt poze, detalii despre vârstă, sex, talie şi chiar un scurtă istoric al câinilor sau pisicilor. Străinii plătesc pentru transport, dar şi pentru o parte din tratamentul la care au fost supuse nefericitele patrupede.

Adopţii şi pentru câinii cu probleme

Toţi câinii care ajung peste hotare sunt sterilizaţi, deparazitaţi şi supuşi tratamentelor dacă au probleme medicale. Reprezentanţii Pet Hope povestesc cu emoţie întâlnirea dintre noii stăpâni cu viitoarii membri de familie. Occidentalii nu sunt interesaţi să aibe câini de rasă, ei ataşându-se la fel de bine şi de maidanezi. Mai mult, aceştia nu ţin cont nici de eventualele proble de handicap ale animalelor. „Se caută în special câinii cu talie mică şi medie. Sunt multe diferenţe între noi şi ei. În ultima perioadă am trimis 30 de câini cu diferire probleme de handicap. Acum trei săptămâni am trimis un câine cu trei picioare, un câine cu diabet şi o pisică tot cu trei picioare, dintre care într-unul avea şi o tijă”, a povestit Ceauşu.

Asociaţia Pet Hope a semnat în toamnă un protocol cu Primăria pentru sterilizarea câinilor vagabonzi. „Vrem să urmăm exemplul celor de la Oradea, unde s-a rezolvat problema câinilor. Căutăm un teren pe care să ne construim un adăpost, unde să putem să ne ocupăm de câinii cu probleme. Cei de la Oradea au o rulotă în care se face sterilizarea şi se tratează problemele de urgenţă”, a mai a spus Raluca Ceauşu


joi, 12 ianuarie 2012

Scrisoarea maidanezului scăpat de eutanasiere

www.mirceafechet.com
"Nu mai am putere să mă bucur şi să dau din coadă nici măcar acum, când se pare că am scăpat şi că voi prinde viu şi următoarea dimineaţă în aceeaşi Românie moartă. Da, azi am scăpat, dar mâine? Dacă ziua de mâine dă peste mine şi mă aruncă în şanţ, şi mă lasă acolo, doar aşa, din ambiţie, ca demonstraţie falsă a ideii că toate problemele ţării se rezumă la cât de mulţi suntem noi, la cât de răi suntem noi, nu la cât de inutili sunt alţii, cu costume pofticioase şi cu două picioare mai puţin? Ce soluţie poate fi moartea, când tu, omule care ne conduci, n-ai mişcat nici măcar un deget ca să ne păstrezi viaţa? Cât poate fi de complicat să nu omori ce nu poţi înţelege când tu eşti om şi eu animal, nu invers? Nu suntem îngeri, greşim repetat, turbăm şi noi uneori, aşa e, dar suntem pedepsiţi pentru asta, nu primim premii sau închisoare cu suspendare pentru crimă, cum tot mai des faceţi voi, oamenii, cu protejaţii voştri......Aşa tăcuţi cum suntem, aşa murdari şi aruncaţi la marginea lumii, călcaţi pe trecere sau bătuţi printre blocuri, avem puterea să ne uităm în ochii voştri. Şi să vă judecăm, iubindu-vă necondiţionat. După ultimele cercetări, se pare că suntem doar nişte animale. Atunci, din când în când, fiţi voi oameni şi nu uitaţi că odată cu noi ar dispărea şi un pic din fericirea copiilor şi a bunicilor voştri. Un pic din voi, adică. «Tristeţea mea aude nenăscuţii câini pe nenăscuţii oameni cum îi latră», spunea omul vostru, Nichita Stănescu. Când legi strâmbe ne cer moartea, măcar numai pentru fraza asta şi am merita să fim lăsaţi în viaţă. 
Eu, câinele străzii"

luni, 9 ianuarie 2012

Câinii tuturor şi ai nimănui


Îi vezi la fiecare colţ de stradă, înfriguraţi şi flămânzi. Resturile din gunoaie nu le sunt suficiente sutelor de câini maidanezi din Timişoara, mulţi aruncaţi în stradă chiar de către stăpânii lor. Unii sfârşesc accidentaţi de maşini, iar cadavrele stau zile întregi pe şosele, nerevendicate de nimeni. Alţii poartă răni grele după ce au fost ţinta unora care au vrut să facă pe durii. Uneori, hăituiţi şi măcinaţi de foame, răspund cu aceeaşi monedă şi îi atacă pe trecători. Peste 300 de timişoreni au ajuns la spital după ce au fost muşcaţi de câini, anul trecut. O “vină” născută tot din acţiunile oamenilor indiferenţi la soarta acestor animale ale nimănui.
 Câinii Timişoarei, ai noştri şi ai nimănui
În Timişoara, câinii comunitari sunt cu sutele. Autorităţile au încetat să îi mai numere. Hingherii nici nu se mai obosesc să îi mai adune de pe străzi. Nu mai au loc în adăposturi. Nici în spaţiile ONG-urilor de protecţie a animalelor nu mai sunt locuri.
Îi vezi la fiecare pas, pe lângă ma­gazine sau scări de bloc, lângă ghenele de gunoi. Unii au răni sau cicatrici, cu care parcă s-au obişnuit. Le lipsesc ochi, lăbuţe sau urechi. Cei mai noro­coşi sunt luaţi în îngrijire, măcar tem­porar, de voluntari care îi duc la veteri­nar şi le plătesc intervenţiile chirur­gicale din buzunarele proprii.
Ghinioniştii sfârşesc accidentaţi de maşini, în timp ce bântuie pe străzi. Deseori, cadavrele lor rămân zile în­tregi la locul accidentului, până când maşinile grele le fac una cu astfaltul. Sunt câinii nimănui. Nu îi revendică nimeni.
Cei mai mulţi dintre maidanezii Timişoarei au avut stăpâni. Oameni care le-au purtat de grijă şi i-au hrănit o vreme. Apoi, pentru că şi-au schimbat domiciliul, au plecat în străinătate, pen­tru că animalul a crescut prea mare şi nu mai avea loc în apartament sau doar pentru că nu au mai avut chef să fie res­ponsabili pentru soarta lor, i-au aruncat în stradă. Alţi câini n-au cu­noscut niciodată apropierea unui stă­pân. S-au născut în haitele sălbăticite de pe străzile oraşului. Şi se comportă ca atare, apărându-şi cu colţii teri­toriile.
 “Nu v-ar lua hingherii, să vă dea foc?”
“Marş, javră! De unde naiba apă­reţi atâţia, că vă înmulţiţi ca iepurii. Ie­puri spui că sunteţi, nu javre”.Individul, un bărbat trecut de a doua tinereţe, îşi însoţeşte vorbele grele cu un şut în tru­pul costeliv al animalului. Câinele, un roşcovan cu blana încâlcită şi cu bo­tul murdar de pământ, schiorlăie scurt şi se retrage rapid, cu coada între pi­cioare, din calea furiosului, privind în urmă la fiecare pas. Individul continuă să mormăie supărat şi să arunce bles­teme asupra lui şi a altor animale ase­menea acestuia. “Nu v-ar lua hinghe­rii, să vă dea foc?” Trecătorii îl privesc în tăcere. Unii dezaprobă din priviri gestul băr­batului, alţii îi dau dreptate. Câinele continuă să alerge înainte, speriat, fără o ţintă anume. Se opreşte când ajunge în preajma unei shaor­me­rii. Mirosul de carne prăjită i-a şters, probabil, lovitura care îl speriase. Foamea îl face să-şi piardă din precau­ţie. Se apropie de trei oameni care aş­teaptă la rând. Un tânăr îl fixează cu privirea. Animalul prinde curaj şi face doi paşi în faţă. Tânărul întinde o mâ­nă şi îl mângâie pe creş­tet. Câinele îi adulmecă cu nesaţ mi­rosul. “Ce-i cu ti­ne, mă? Ţi-o fi foame... Ai vrea o pleş­că, nu? Ei, chiar una nu pot să îţi dau, dar ia şi tu o bucată”. Câi­nele înfulecă rapid şi pe nerăsuflate bucata de pâine cu carne şi se ia după tânărul milos, doar-doar o mai căpăta ceva. Binevoi­to­rul s-a urcat, însă, într-o maşină şi s-a făcut nevăzut.
Maidanezul rămâne în aşteptare preţ de câteva secunde. Sunt tot mai mulţi paşii oamenilor care se perindă pe lângă el. Porneşte de-a dreptul să traverseze strada, iar frânele maşinilor scârţâie la fiecare pas. Ajuns pe celălalt trotuar, câinele se opreşte din nou. Nu are o ţintă anume. Se ghidează după miros, iar vântul nu pare să îi aducă niciun indiciu. La câţiva metri depăr­tare zăreşte însă un grup de trei câini şi hotărăşte să se alăture. Animalele, şi ele slabe şi flămânde, nu par să fie la fel de dispuse să îl primească în grupul lor. Totuşi, după câteva mârâituri şi căută­turi ameninţătoare, mânate de ace­leaşi probleme cotidiene, acceptă ca noul venit să le urmeze de la distanţă în căutările lor pentru adăpost şi hrană.
 “Şi cei mai buni se înrăiesc şi muşcă”
La fiecare colţ de stradă sunt câini ai nimănui. Unii se aciuiază prin par­curi, în locuri mai dosnice. Alţii se fac singuri slujitori credincioşi ai oameni­lor străziii, şi ei refugiaţi din calea fri­gului iernii, în maţele oraşului, prin ca­nale. Şi chiar dacă, din când în când, sunt altoite de boschetarii care îşi înea­că amarul în alcool, javrele nu îşi pără­sesc stăpânii şi revin de fiecare dată în locurile cunoscute ca fiind „acasă”.
Uneori, apărându-şi teritoriile do­bândite cu de la sine putere, hăituţi şi măcinaţi de foamea cruntă, răspund por­nirilor violente ale trecătorilor sărind la picioarele acestora şi înfingându-şi colţii. Anul trecut, peste 350 de timi­şoreni au ajuns la Spitalul “Victor” Babeş pentru vaccinuri antirabice, du­pă ce au fost muşcaţi de câinii comuni­tari. Ca şi numărul animalelor fără stă­pân, şi numărul celor atacaţi de ele a cres­cut, în 2010 prezentându-se la me­dic mai puţin de 300 de persoane muş­cate de câini.
„Sunt flămânzi, maică. Sunt flă­mânzi, îngheţaţi de frig şi bătuţi. Şi cei mai blânzi câini se înrăiesc dacă tră­iesc ca în sălbăticie”, spune o femeie. Bătrâna crede în vorbele ei şi măr­turiseşte că în fiecare dimineaţă co­boară câteva străzi mai departe de casa în care locuieşte pen­tru a le duce ceva de mâncare celor şa­se câini care trăiesc singuri în curtea unei case ale cărei proprietari sunt ple­caţi din ţară de multă vreme. Prea de mult. „Au uitat de bietele animale. Şi sunt şi de rasă. Lupi sunt. Dacă nu aş fi eu... Mai ţipă lumea că de ce le dau mâncare, că sar la picioarele oameni­lor şi îi muşcă. Dar eu ştiu că numai pe ticăloşi îi muşcă. Pe cei care nu îşi văd de treabă şi aruncă cu pietre în ei”. Femeia scoate din traistă oase şi resturi de mâncare şi le împarte câinilor. Le-a cumpărat şi „boabe”. Nu multe. Cât a putut să cumpere rupând din banii de pensie. „Să îmi dea Dumnezeu sănă­tate după cum le vreau eu binele”. Câi­nii se adună în jurul ei şi caută să se îm­­pingă care mai de care cât mai aproa­pe de vasele de mâncare, aduse tot de bătrână de acasă.
 Prea puţini câini adoptaţi
Bătrâna, tânărul milos de la shaor­merie par a fi doi dintre puţinii timi­şoreni care s-au aliat tacit pentru sal­varea animalelor fără stăpân din oraş. Pentru iubitorii animalelor este un cal­var faptul că trebuie să trăiască zi de zi şi noapte de noapte cu adevărul atât de dureros: că nu îi pot ajuta pe toţi câinii care bat străzile Timişoarei, singuri. Sunt zilnic zeci de cazuri disperate, ani­male rănite, înfometate sau bătrâne, fără nicio şansă la un cămin.
Membrii asociaţiei “Pet Hope” aleargă la autorităţile competente să ceară sancţionarea abuzurilor împo­triva animalelor, dar adeseori rămân doar cu sesizările formulate şi cu gustul amar al lipsei unui răspuns. Pierd zilnic animale pentru care au făcut tot ce au putut. Suferă pentru fiecare dintre ele. Ştiu că nu pot aduce scuze mulţumi­toare pentru cei care au fost victime ale câinilor flămânzi, sălbăticiţi. Dar nici nu pot concepe ca aceste animale să fie trase la răspundere fără a se afla adevăratele cauze care îi aduc pe aceştia în stradă şi îi determină să fie agresivi cu locuitorii oraşului.
Pentru că nu au unde să preia animalele fără stăpân, membrii şi voluntarii “Pet Hope” se concentrează în continuare pe campania de steri­lizare în masă, demarată de curând îm­preună cu autorităţile locale, căutând totodată doritori să adopte căţei şi pisici.
Pentru sterilizări, membrii aso­ciaţiei achită manopera medicilor ve­terinari – câte 50 lei pentru un câine, şi împart costurile cu Primăria Timi­şoara, care achită materialele necesa­re sterilizărilor (50 lei per câine), în timp ce serviciul de ecarisaj Danyflor ajută la prinderea câinilor, transpor­tarea lor la cabinetele veterinare şi re­turnarea acestora în teritoriu. Deocam­­dată, nu au alte soluţii pentru problema câinilor vagabonzi. Nu poţi forţa oame­nii să adopte câini, cum nici nu poţi să ucizi maidanezii doar pentru că sunt prea mulţi pe străzile oraşului.
Câte animale au reuşit să culeagă de pe stradă, membrii “Pet Hope” nu ştiu. Au pierdut de mult numărul. Multe dintre animale au stat în „gazdă” în casele lor, câte cinci, şase o dată, până li s-au găsit stăpâni. Unii „orfani” şi-au găsit cămine peste graniţă, în Ger­mania, alţii în judeţ, iar unii în tărâmul făr’ de nume.
Ceilalţi, cei câteva sute de câini co­munitari, aşteaptă încă să li se decidă soarta, luptând zi de zi cu frigul, foamea, bătăile şi, deseori, cu indiferenţa oa­menilor, înmulţindu-se şi supravieţuind după legile proprii, la voia întâmplării.

joi, 5 ianuarie 2012

Cum ajută patru animale abandonate copiii cu dizabilităţi



Sursă foto: Cătălin Abagiu/Mediafax
O organizaţie umanitară din România îi ajută pe copiii cu dizabilităţi să se recupereze cu ajutorul a patru măgăruşi abandonaţi pe străzi şi salvaţi de o asociaţie pentru protecţia animalelor.
Este un program terapeutic numit onoterapie, răspândit mai ales în străinătate şi practicat doar într-un singur loc în România: oraşul Voluntari, din apropierea Bucureştiului. Programul a fost implementat cu ajutorul un preot catolic din Italia şi a trei ONG-uri pentru protecţia animalelor din România, Anglia şi Peninsulă.
Măgăruşi mai blânzi decât o pisică în timp ce toarce
Vladimir, un copil de 4 ani cu autism, îl cunoaşte azi pe Claudio, un măgăruş care nu ridică nici măcar o copită când se apropie cineva de el. Din când în când, măgăruşul mai scutură câte o ureche, pentru a alunga vreo muscă rătăcită pe blana lui. Băieţelul stă şi îl mângâie pe măgarul cu blana maroniu-roşcată, iar zâmbetul lui îi dezvăluie o gropiţă adâncă în obrăjorul stâng. "Vezi ce urechi mari are!", îi spune entuziasmată kinetoterapeuta. Supravegheat de aceasta, copilul urcă pe o scară din plastic albastră şi se urcă pe şaua animalului. Ionuţ, îngrijitorul, îl plimbă prin curtea Centrului ,,Don Orioane", care se întinde pe câteva hectare. Femeia se plimbă alături de animal şi ţine copilul de mânuţă. La un moment dat, măgăruşul, tras de ham de îngrijitor, începe să alerge. Vladimir îl apucă de coamă, râde, dă din picioare şi pare fericit. Soarele cu dinţi nu-i împiedică să înconjoare de câteva zeci de ori clădirea centrului, biserica din curte, adăpostul animalelor şi depozitul de cereale. De departe, băiatul pare un Don Quijote în miniatură, călare pe un măgăruş înconjurat de doi Sancho Panza.
A trecut deja jumătate de oră, iar copilul pare uşor plictisit. E ajutat să se dea jos de pe măgăruş, după care e învăţat să-i mulţumească acestuia. ,,Fă-i măi, măi şi mângâie-l pe Claudio!", îl îndeamnă îngrijitorul. Dacă la început "călăreţul " părea uşor speriat, la sfârşitul şedinţei abia s-a dezlipit de lângă animal.
Copiii cu paralizii cerebrale care au învăţat să întindă mânuţele
Copilul a început astăzi onoterapia, o disciplină modernă utilizată de câţiva ani în Anglia, Italia, Spania, America şi Canada pentru a-i stimula atât pe cei cu dizabilităţi, cât şi pe cei care suferă de tulburări de personalitate.

Chiar dacă nu e conştient de ceea ce i s-a întâmplat, Vladimir, copilul bolnav de autism, a făcut astăzi progrese notabile. "Călărind măgăruşul, copilul e stimulat la nivel muscular datorită mişcărilor regulate şi repetitive ale mersului măgăruşului. Pe lângă acest beneficiu locomotor, terapia are şi rol emoţional: copiii îşi dezvoltă afectivitatea şi învaţă să interacţioneze cu animalele", explică Lili Covaci, unul dintre psihologii centrului. ,,Cei cu paralizii cerebrale au o mobilitate extrem de redusă, prinderea cu mâna, desfacerea palmei, strânsul pumnului, gesturi aparent banale, sunt foarte greu de executat. Când stau pe şa, micuţii automat se prind de mâner sau de coamă. Au fost şi câteva cazuri de copii care nu puteau sta în fund. Şi acum, după patru luni de onoterapie, asociată cu alte metode, au ajuns să poată face acest lucru şi chiar au început să relaţioneze. În sfârşit, zâmbesc şi întind mânuţele. Cei afectaţi de paralizii, stau pe spatele măgăruşului pur şi simplu", adaugă Camelia Petre, unul dintre kinetoterapeuţii centrului. Copiii sunt de-a dreptul "înnebuniţi după animale" şi se deschid mai uşor în faţa lor decât a oamenilor, mai spune ea. Ceea ce nu poate fi decât un avantaj în tratamentul lor. În plus, majoritatea copiilor cu autism şi cu alte dizabilităţi au o percepţie distorsionată asupra propriului corp şi nu-şi pot controla poziţia. Mersul pe măgar îi ajută astfel să-şi reechilibreze postura pentru că animalul merge într-un anumit ritm care îl ajută pe copil să fie atent şi să-şi controleze mişcările.
Vladimir e doar unul dintre copiii care beneficiază de terapia cu măgăruşi. El e adus zilnic la centru de către părinţi, care plătesc 30 lei pentru o şedinţă. Pragul clădirii portocalii, cu două etaje, de pe Bulevardul Eroilor din Voluntari, e trecut zilnic de 7 copii din Bucureşti şi împrejurimi, care suferă de diferite afecţiuni, de la autism, la sindromul Down sau ADHD, până la diferite forme de paraplegie, asociate cu retard psihic. Acestora li se adaugă şase copii care vin la centru de două ori pe săptămână din alte oraşe decât Capitala: Urziceni, Focşani, Braşov. Cât timp micuţii cu vârste cuprinse între 2 şi 5 ani urmează terapia, părinţii din provincie aşteaptă într-o sală, unde li se oferă o cafea şi un ceai cald. Alţi 18 copii, care trăiesc în centrul "Don Orione", beneficiază de terapie gratuită.
După o preterapie, adică câteva şedinţe de acomodare cu animalul, fiecare copil începe să călărească. Unii copii au gesturi mai violente: ciupesc, muşcă, lovesc. ,,În acest caz, măgarii refuză să mai meargă. De exemplu, copiii hiperactivi, cu ADHD, îi lovesc neinteţionat pe măgăruşi cu mâinile sau picioarele. În acest caz, copilul e reînvăţat să socializeze cu animalul. La unii, această etapă durează una-două şedinţe, la alţii se întinde chiar pe două săptămâni. Comportamentul micuţilor e imprevizibil, nu e vina lor", explică psihologul.
Copii cu dizabilităţi grave de la autism, paralizie cerebrală, tetrapareză spastică, hidrocefalie, sindrom Down şi retard mintal se joacă cu Sile, Ioan, Boss şi Claudio, patru măgăruşi aleşi pe sprânceană din adăpostul gestionat de Asociaţia "Save the Dogs and Other Pets", de la Cernavodă.
Măgăruşii abandonaţi au trecut prin selecţii riguroase înainte de a ajunge la Voluntari
Prietenii lor urecheaţi sunt cei mai blânzi măgăruşi salvaţi de asociaţia "Save de Dogs and Other Animals", aleşi din peste 100 de animale maltratate şi abandonate de stăpânii lor. La început, măgarii refuzau să meargă, fiind traumatizaţi de felul în care au fost trataţi de foştii lor stăpâni, aşa că primeau un covrig drept recompensă atunci când făceau câţiva paşi. Ei au avut nevoie terapie comportamentală cu specialişti.
,,Măgarii sunt foarte docili, sunt încăpăţânaţi, dar blânzi. Calul e mult mai mare şi e greu de controlat. Kinetoterapeuta nu ar putea ţine un cal. Pet-therapy cu câini şi cu cai implică un dresaj foarte scump. La acesta, se adaugă cheltuielile de întreţinere", adaugă Roberto Polimeni, directorul centrului de la Voluntari. Acestea se ridică la circa 10.000 de euro pe an, suportaţi de Fundaţia Paideia din Torino.
Animalele beneficiază zilnic de periaj, o dată la două zile le sunt curăţate copitele şi date cu ulei pentru regenerare. Un veterinar vine de două ori pe lună de la Cernavodă pentru a le recolta sânge şi pentru a le verifica dinţii. De asemenea, le este monitorizată şi greutatea: ,,Încercăm să nu-i îndopăm prea mult. Măgăruşii nu au senzaţie de saţietate. Dacă ajung obezi, ei riscă să dezvolte probleme de sănătate", adaugă kinetoterapeuta.
Pentru că e solicitant să fie călăriţi de atâţia copii, fiecare măgar lucrează maximum patru ore pe zi. Sarcină pe care o cară fiecare nu e mai mare de 30 de kilograme, pentru că munca lor ar deveni o povară.
Pe lângă onoterapie, aproape toţi pacienţii urmează şi alte terapii în paralel, în funcţie de necesităţile fiecăruia. Fiecare copil urmează un program individualizat, stabilit de terapeut psiholog. ,,Am obţinut progrese uimitoare într-un timp relativ scurt. Recuperarea la autism nu există 100%. Fiecare copil se va recupera la potenţialul lui maxim. Încercăm să-i aducem cât mai aproape de normalitate. Asta e dorinţa noastră", ne lămureşte psihologul.
,,Aici au fost aduse cazurile cele mai grave. Sunt cei mai neajutoraţi copii. Este o şansă la supravieţuire şi la un trai decent. Măgăruşii îi ajută", adaugă Laura Şarpe, asistentă socială.
Ce ascunde "Măgăreaţa-şefă" în buzunare
De luni până vineri, Camelia, kinetoterapeuta care lucrează cu copiii şi măgăruşii, face aproximativ două ore pe drum, pentru a ajunge la serviciu. Chiar dacă se trezeşte în fiecare dimineaţă la 5:00, e mulţumită de ceea ce face. Femeia firavă cu părul blond şi răbdare de fier a învăţat să-şi gestioneze foarte bine timpul liber. ,,La 8:00 dimineaţa ajung la centru, peste un sfert de oră vin copiii la gimnastică medicală, la 9 şi un sfert îmi sun colegul să pregătească măgăruşii. Până la amiază plimbăm copiii. Reluăm de la 14:30, după pauza de masă şi somn a copiilor. Programul de onoterapie se încheie la 17:00", afirmă Camelia Petre.
O organizaţie umanitară din România îi ajută pe copiii cu dizabilităţi să se recupereze cu ajutorul a patru măgăruşi abandonaţi pe străzi şi salvaţi de o asociaţie pentru protecţia animalelor.
Este un program terapeutic numit onoterapie, răspândit mai ales în străinătate şi practicat doar într-un singur loc în România: oraşul Voluntari, din apropierea Bucureştiului. Programul a fost implementat cu ajutorul un preot catolic din Italia şi a trei ONG-uri pentru protecţia animalelor din România, Anglia şi Peninsulă.
Măgăruşi mai blânzi decât o pisică în timp ce toarce
Vladimir, un copil de 4 ani cu autism, îl cunoaşte azi pe Claudio, un măgăruş care nu ridică nici măcar o copită când se apropie cineva de el. Din când în când, măgăruşul mai scutură câte o ureche, pentru a alunga vreo muscă rătăcită pe blana lui. Băieţelul stă şi îl mângâie pe măgarul cu blana maroniu-roşcată, iar zâmbetul lui îi dezvăluie o gropiţă adâncă în obrăjorul stâng. "Vezi ce urechi mari are!", îi spune entuziasmată kinetoterapeuta. Supravegheat de aceasta, copilul urcă pe o scară din plastic albastră şi se urcă pe şaua animalului. Ionuţ, îngrijitorul, îl plimbă prin curtea Centrului ,,Don Orioane", care se întinde pe câteva hectare. Femeia se plimbă alături de animal şi ţine copilul de mânuţă. La un moment dat, măgăruşul, tras de ham de îngrijitor, începe să alerge. Vladimir îl apucă de coamă, râde, dă din picioare şi pare fericit. Soarele cu dinţi nu-i împiedică să înconjoare de câteva zeci de ori clădirea centrului, biserica din curte, adăpostul animalelor şi depozitul de cereale. De departe, băiatul pare un Don Quijote în miniatură, călare pe un măgăruş înconjurat de doi Sancho Panza.
A trecut deja jumătate de oră, iar copilul pare uşor plictisit. E ajutat să se dea jos de pe măgăruş, după care e învăţat să-i mulţumească acestuia. ,,Fă-i măi, măi şi mângâie-l pe Claudio!", îl îndeamnă îngrijitorul. Dacă la început "călăreţul " părea uşor speriat, la sfârşitul şedinţei abia s-a dezlipit de lângă animal.
Copiii cu paralizii cerebrale care au învăţat să întindă mânuţele
Copilul a început astăzi onoterapia, o disciplină modernă utilizată de câţiva ani în Anglia, Italia, Spania, America şi Canada pentru a-i stimula atât pe cei cu dizabilităţi, cât şi pe cei care suferă de tulburări de personalitate.

Chiar dacă nu e conştient de ceea ce i s-a întâmplat, Vladimir, copilul bolnav de autism, a făcut astăzi progrese notabile. "Călărind măgăruşul, copilul e stimulat la nivel muscular datorită mişcărilor regulate şi repetitive ale mersului măgăruşului. Pe lângă acest beneficiu locomotor, terapia are şi rol emoţional: copiii îşi dezvoltă afectivitatea şi învaţă să interacţioneze cu animalele", explică Lili Covaci, unul dintre psihologii centrului. ,,Cei cu paralizii cerebrale au o mobilitate extrem de redusă, prinderea cu mâna, desfacerea palmei, strânsul pumnului, gesturi aparent banale, sunt foarte greu de executat. Când stau pe şa, micuţii automat se prind de mâner sau de coamă. Au fost şi câteva cazuri de copii care nu puteau sta în fund. Şi acum, după patru luni de onoterapie, asociată cu alte metode, au ajuns să poată face acest lucru şi chiar au început să relaţioneze. În sfârşit, zâmbesc şi întind mânuţele. Cei afectaţi de paralizii, stau pe spatele măgăruşului pur şi simplu", adaugă Camelia Petre, unul dintre kinetoterapeuţii centrului.
Copiii sunt de-a dreptul "înnebuniţi după animale" şi se deschid mai uşor în faţa lor decât a oamenilor, mai spune ea. Ceea ce nu poate fi decât un avantaj în tratamentul lor. În plus, majoritatea copiilor cu autism şi cu alte dizabilităţi au o percepţie distorsionată asupra propriului corp şi nu-şi pot controla poziţia. Mersul pe măgar îi ajută astfel să-şi reechilibreze postura pentru că animalul merge într-un anumit ritm care îl ajută pe copil să fie atent şi să-şi controleze mişcările.
Vladimir e doar unul dintre copiii care beneficiază de terapia cu măgăruşi. El e adus zilnic la centru de către părinţi, care plătesc 30 lei pentru o şedinţă. Pragul clădirii portocalii, cu două etaje, de pe Bulevardul Eroilor din Voluntari, e trecut zilnic de 7 copii din Bucureşti şi împrejurimi, care suferă de diferite afecţiuni, de la autism, la sindromul Down sau ADHD, până la diferite forme de paraplegie, asociate cu retard psihic. Acestora li se adaugă şase copii care vin la centru de două ori pe săptămână din alte oraşe decât Capitala: Urziceni, Focşani, Braşov. Cât timp micuţii cu vârste cuprinse între 2 şi 5 ani urmează terapia, părinţii din provincie aşteaptă într-o sală, unde li se oferă o cafea şi un ceai cald. Alţi 18 copii, care trăiesc în centrul "Don Orione", beneficiază de terapie gratuită.
După o preterapie, adică câteva şedinţe de acomodare cu animalul, fiecare copil începe să călărească. Unii copii au gesturi mai violente: ciupesc, muşcă, lovesc. ,,În acest caz, măgarii refuză să mai meargă. De exemplu, copiii hiperactivi, cu ADHD, îi lovesc neinteţionat pe măgăruşi cu mâinile sau picioarele. În acest caz, copilul e reînvăţat să socializeze cu animalul. La unii, această etapă durează una-două şedinţe, la alţii se întinde chiar pe două săptămâni. Comportamentul micuţilor e imprevizibil, nu e vina lor", explică psihologul.
Copii cu dizabilităţi grave de la autism, paralizie cerebrală, tetrapareză spastică, hidrocefalie, sindrom Down şi retard mintal se joacă cu Sile, Ioan, Boss şi Claudio, patru măgăruşi aleşi pe sprânceană din adăpostul gestionat de Asociaţia "Save the Dogs and Other Pets", de la Cernavodă.
Măgăruşii abandonaţi au trecut prin selecţii riguroase înainte de a ajunge la Voluntari
Prietenii lor urecheaţi sunt cei mai blânzi măgăruşi salvaţi de asociaţia "Save de Dogs and Other Animals", aleşi din peste 100 de animale maltratate şi abandonate de stăpânii lor. La început, măgarii refuzau să meargă, fiind traumatizaţi de felul în care au fost trataţi de foştii lor stăpâni, aşa că primeau un covrig drept recompensă atunci când făceau câţiva paşi. Ei au avut nevoie terapie comportamentală cu specialişti.
,,Măgarii sunt foarte docili, sunt încăpăţânaţi, dar blânzi. Calul e mult mai mare şi e greu de controlat. Kinetoterapeuta nu ar putea ţine un cal. Pet-therapy cu câini şi cu cai implică un dresaj foarte scump. La acesta, se adaugă cheltuielile de întreţinere", adaugă Roberto Polimeni, directorul centrului de la Voluntari. Acestea se ridică la circa 10.000 de euro pe an, suportaţi de Fundaţia Paideia din Torino.
Animalele beneficiază zilnic de periaj, o dată la două zile le sunt curăţate copitele şi date cu ulei pentru regenerare. Un veterinar vine de două ori pe lună de la Cernavodă pentru a le recolta sânge şi pentru a le verifica dinţii. De asemenea, le este monitorizată şi greutatea: ,,Încercăm să nu-i îndopăm prea mult. Măgăruşii nu au senzaţie de saţietate. Dacă ajung obezi, ei riscă să dezvolte probleme de sănătate", adaugă kinetoterapeuta.
Pentru că e solicitant să fie călăriţi de atâţia copii, fiecare măgar lucrează maximum patru ore pe zi. Sarcină pe care o cară fiecare nu e mai mare de 30 de kilograme, pentru că munca lor ar deveni o povară.
Pe lângă onoterapie, aproape toţi pacienţii urmează şi alte terapii în paralel, în funcţie de necesităţile fiecăruia. Fiecare copil urmează un program individualizat, stabilit de terapeut psiholog. ,,Am obţinut progrese uimitoare într-un timp relativ scurt. Recuperarea la autism nu există 100%. Fiecare copil se va recupera la potenţialul lui maxim. Încercăm să-i aducem cât mai aproape de normalitate. Asta e dorinţa noastră", ne lămureşte psihologul.
,,Aici au fost aduse cazurile cele mai grave. Sunt cei mai neajutoraţi copii. Este o şansă la supravieţuire şi la un trai decent. Măgăruşii îi ajută", adaugă Laura Şarpe, asistentă socială.
Ce ascunde "Măgăreaţa-şefă" în buzunare
De luni până vineri, Camelia, kinetoterapeuta care lucrează cu copiii şi măgăruşii, face aproximativ două ore pe drum, pentru a ajunge la serviciu. Chiar dacă se trezeşte în fiecare dimineaţă la 5:00, e mulţumită de ceea ce face. Femeia firavă cu părul blond şi răbdare de fier a învăţat să-şi gestioneze foarte bine timpul liber. ,,La 8:00 dimineaţa ajung la centru, peste un sfert de oră vin copiii la gimnastică medicală, la 9 şi un sfert îmi sun colegul să pregătească măgăruşii. Până la amiază plimbăm copiii. Reluăm de la 14:30, după pauza de masă şi somn a copiilor. Programul de onoterapie se încheie la 17:00", afirmă Camelia Petre.
Specialista practică onoterapia din iulie, de când măgăruşii au ajuns la Voluntari. În grupul de prieteni şi colegi, a ajuns să fie poreclită "Măgăreaţa-şefă", dar e mândră de acest lucru. La început, Camelia era sceptică în privinţa jobului ei.,,La interviul de angajare, primele întrebări au fost Iubeşti animalele? Ţi-e frică sau ţi-e silă de ele?. Nu-mi venea să cred că voi lucra cu măgarii. Colegele mele râdeau că voi lucra cu cele mai încăpăţânate animale, ca toată lumea de altfel. Eu ţin foarte mult la ei. Chiar dacă plouă sau ninge, nu uit să mă joc cu ei. Le mai aduc şi bonusuri: morcovi, ciocolată sau covrigi, pe care le ascund în buzunare", povesteşte amuzată Camelia.
Bonusurile nu le sunt date animalelor direct din mână, pentru a nu se învăţa cu nărav. ,,Dacă li se dau bunătăţi din mână, măgăruşii pot crede atunci când un copil le întinde mânuţa, că primesc mâncare. Şi ar exista riscul să-i muşte fără să vrea. Asta am învăţat şi eu de la specialiştii englezi", ne lămureşte Roberto Polimeni. Vizitele la măgăruşi nu sunt permise decât arareori celor din afara centrului. ,,Măgarii se stresează dacă vine foarte multă lume la ei. Animalele trebuie să fie odihnite şi liniştite pentru a fi folosite eficient în onoterapie. Siguranţa copiilor primează", adaugă Polimeni.
Cel mai încăpăţânat măgar
De patru luni de când au venit de la Cernavodă, Sile, Ioan, Boss şi Claudio au devenit membrii ai familiei de la "Don Orione". ,,Boss, măgăruşul care se gâdilă şi care e folosit doar la copii cu autism, este cel mai încăpăţânat, cel mai gelos şi cel mai solid dintre toţi. Claudio e puţin mai mofturos, are anumite zile când n-are chef de plimbat şi trebuie să-i dăm mai multe recompense, măsurabile în numărul de morcovi sau mere. Sile este cel mai cuminte şi mai ascultător, Ioan e cel mai încăpăţânat şi uneori se opreşte pur şi simplu din mers. E foarte mâncăcios, deşi ca mărime, e cel mai mic dintre toţi. El vrea să capteze toată atenţia celor din jur, să fie în primul plan", povesteşte kinetoterapeuta. Dacă i se dă unuia ceva, automat li se oferă şi celorlalţi. ,,Nu facem discriminare între măgăruşi. Dacă e periat Sile, Claudio începe să ragă. Ei au ajuns aici deja dresaţi. La îndemnul Dă copita! sau Sus!, fiecare execută imediat. Sunt şi castraţi, de aceea copiii sunt în afara oricărui pericol", ne lămureşte Ionuţ Şerban, îngrijitorul.
Care sunt criteriile de selecţie pentru beneficiarii de onoterapie din afara centrului
Programul implementat de Centrul Don Orione din Voluntari este primul de acest gen din România, inaugurat la sfârşitul lunii iunie al acestui an. Copiii cu afecţiuni din centru beneficiază gratuit de toate terapiile, inclusiv de cea cu măgăruşi. Micuţii bolnavi de autism din afara centrului pot avea acces la acest tratamentele cumulate, contra cost. Pentru acesta, părinţii scot din buzunar 2.000 de lei lunar, pentru şase ore petrecute zilnic la Voluntari. Dacă doritorii nu fac decât onoterapie, ora e 30 de lei.
Condiţia pentru cei veniţi dinafară e ca recuperarea să continue şi dincolo de porţile centrului, acasă. ,,Noi degeaba facem totul, dacă acasă nu se continuă ceea ce începem noi. Selecţia o facem în funcţie de părinte. Practic, copiii pot fi respinşi din cauza părinţilor. Noi evaluăm fiecare copil, stabilim o grilă de tratament terapeutic, totul e foarte bine organizat. În funcţie de cereri, ar mai exista posibilitatea să se înfiinţeze o clasă, de maximum 7 elevi chiar şi acum", adaugă psihologul Lili Covaci.
Onoterapia nu are efecte prea mari dacă e realizată separat. Nu există un număr de ore de terapie cu măgăruşi după care să poţi să spui că e eficientă. ,,Fiecare copil e diferit, unul reacţionează mai repede, altul mai încet. Onoterapia nu se face singură şi nu are efect decât integrată într-un tratament holistic (terapiile cumulate -n.r.) adică completată cu celelalte metode: kinetoterapia, hidroterapia, logopedia, P.E.C.S.-ul (o metodă alternativă pentru copiii care , nu vorbesc şi pentru cei care o fac, dar nu sunt înţeleşi de către ceilalţi -n.r.), ABA", explică specialista.
Statul român nu are programe pentru copiii cu autism
În 2013, finanţatorii italieni vor finaliza un etaj pentru tineri şi adulţi cu dizabilităţi. Ei vor beneficia doar terapie de contact, având în vedere faptul că animalele cară un număr limitat de kilograme. Privind retrospectiv rezultatele terapiei cu "cele mai încăpăţânate animale", directorul se declară mulţumit. ,,A meritat să aducem măgari în centru pentru că în primul rând, copiii se bucură şi fac progrese încă de la prima şdinţă. Noi, cei de la centru, vrem să-i facem pe cei din jur să-şi dea seama de un semn: cu cât noi avem mai multă grijă de oameni, cu atât e mai evident că Dumnezeu iubeşte omul. Dezvoltăm în copii de aici tot ce se poate mai frumos, iar măgăruşii ne ajută şi ei", a declarat acesta.
În prezent, statul roman nu are programe pentru copiii cu autism şi singurul ajutor acordat părinţilor ai căror micuţi sunt afectaţi de această boala a fost acordarea unui an în plus la concediul de creştere a copilului. Proiectul de pet-therapy cu măgăruşi din Voluntari îşi propună să devină un punct de referinţă pentru alte centre din ţară.
Terapia cu câini, adusă în România de "Vier Pfoten"
De trei ani, fundaţia "Vier Pfoten" demarează un proiect, ,,Câini pentru Oameni", prin care copiii români cu dizabilităţi beneficiază de o terapie asemănătoare. Câinii maidanezi, salvaţi de pe străzi, îi ajută pe micuţi să se recupereze.
Terapia constă în întâlniri regulate între câinii de terapie însoţiţi de instructori şi copii instituţionalizaţi, întâlniri aflate sub supravegherea îngrijitorilor şi psihopedagogilor centrului. Fiecare copil care participă în program este vizitat o data pe săptămână timp de o oră de câinele "lui" şi de un instructor. În timpul acestor întâlniri au loc activităţi fără potenţial de eşec pentru copii, pentru a le reda acestora aprecierea de sine. De exemplu, învaţă cum să hrănească şi să recompenseze câinele, urmărindu-se ca prin intermediul legăturii cu acesta, copilul să înveţe de fapt să se adapteze la situaţiile cotidiene. Benefiiciile sunt de ambele părţi: copiii se recuperează treptat, iar câinii au parte de o afecţiune şi consideraţie pe care nu au mai simţit-o până acum.
Programul de terapie se derulează de opt ani şi în prezent doar zece copii cu dizabilităţi, insituţionalizaţi, beneficiază gratuit de această terapie. Reprezentanţii "Vier Pfoten" din România vor ca în scurt timp şi alţi copii să aibă acces la această terapie, tot gratuit. Fiecare pacient lucrează cu un patruped timp de 20 de minute pe zi, echivalentul unei şedinţe de terapie. Maidanezii Tibi, Ţuca şi Mulan au fost selecţionaţi cu mare atenţie, dresaţi şi testaţi în cadrul unor examene obligatorii, pentru ca personalul să fie sigur că ei întrunesc criteriile internaţionale pentru a putea fi consideraţi câini de terapie.
,,Noi lucrăm cu micuţi bolnavi de sindromul Down, autism şi cu probleme locomotorii. Rezultatele nu sunt explodante, adică nu se văd peste noapte, dar cu răbdare şi iubire, se observă ameliorarea stării de sănătate a beneficiarilor. De exemplu, un copil bolnav de sindrom Down a început după 7-8 luni de terapie să interacţioneze cu câinele, să-i dea jucării şi să-l hrănească. Înainte, copilul era total absent, noi nici nu existam pentru el", a declarat George Nedelcu, unul dintre trainerii de la "Vier Pfoten".
"Un alt copil, cu probleme de motricitate fină, nu se putea închide singur la fermoarul de la geacă, nu putea tăia nimic cu foarfeca şi nu putea scrie. După opt luni, copilul a început să taie crenvurştii pe care îi oferim câinilor drept recompensă", a adăugat Nedelcu.
Sursa Reportaj http://www.gandul.info, de Aura Stan

 
Design by Free WordPress Themes | Bloggerized by Lasantha - Premium Blogger Themes | Justin Bieber, Gold Price in India